Nimeni nu s-ar fi așteptat la asta, însă Dani Mocanu – unul dintre cei mai cunoscuți maneliști – a făcut un anunț de-a dreptul surprinzător. Și, atenție, nu este vorba despre muzică.
Atunci când vine vorba despre Dani Mocanu te poți aștepta la tot felul de surprize. Într-o declarație dată pentru wowbiz.ro, Dani Mocanu a spus – nici mai mult și nici mai puțin – a lansat primele produse dintr-o linie vestimentară de lux, dedicată fanilor lui. Astfel, deși nimeni nu ar fi făcut o asemenea presupunere, Cătălin Botezatu va avea un concurent serios în persoana lui… Dani Mocanu.
”Momentan am lansat doar patru feluri de tricouri. Prețul e puțin mai mare, costă 79 de lei, dar asta pentru că materialele și felul în acre sunt imprimate sunt de cea mai bună calitate. Am făcut-o la cererea fanilor, dar o voi extinde pentru toată lumea”, a declarat celebrul manelist.
”Colecțiile mele de haine, fără să mă laud că sunt vreun designer, vor fi făcute special pentru cei care au adoptat o viață mai … de cartier. Adică, chiar dacă vor fi și elegante, pentru că voi face și costume, vor avea, de fiecare datăp, un mesaj dur, unele chiar la adresa Poliției sau procurorilor. Normal, pe lângă costume, tricouri, voi face și treninguri, și bluze, și veste și… știu eu, șosete. Tot. Și toate vor avea un mesaj în stilul în care mi-am obișnuit fanii și urmăritorii. Nu vor fi ieftine, dar nici scumpe, vor fi de… fițe”, a mai declarat, pentru wowbiz.ro, Dani Mocanu.